Amintiri din copilarie – Amintiri din trecut pentru nostalgici si romantici
Nostalgii, nostalgii si iar nostalgii…
Mai stau cateodata si cad pe ganduri si imi aduc aminte cum era pe „vremea mea”. Imi place cand ma intalnesc cu prietenii mei, cand aducem vorba de cum era odata… uff… chiar ne amintim cu placere de acele vremuri si nu stiu de ce, poate e doar o impresie de a mea, dar parca copiii din ziua de astazi au o „altfel” de copilarie, parca „fara copilarie”.
Imi face placere sa-mi aduc aminte de scoala generala, de prima zi de scoala, cum o trageam pe mama de fusta si o tot intrebam daca mai dureaza mult, ca eu m-am plictisit (eram in careul din curtea scolii si pe rand se prezentau invatatorii si tineau cate un discurs probabil mult prea plictisitor pentru mine).
Imi aduc aminte de zilele frumoase in care ma jucam in fata blocului De-a Ascunselea, Sotronul, Tara, tara vrem ostasi!, Petricica, Prinselea, Leapsea. Pe acea vreme nu aveam cu ce sa ne dam bip-uri sa ne chemam afara si ne adunam la joaca strigandu-ne pe le geamuri.
Imi mai aduc aminte de cum se dadea sfoara in cartier ca a bagat la cofetarie Pepsi si fugeam repede sus sa iau cat mai multe sticle sa le umplu, iar daca tot ajungeam la cofetarie imi luam si cateva bomboane din acelea cubaneze, cu diverse arome si invelite in ceolofan (preferatele mele erau cele cu gust de portocale).
Pot spune ca am trait o mare trecere de la aceste sucuri la cele care exista in ziua de astazi si la modul lor de prezentare. Cand au aparut primele sucuri in cutii metalice, faceam colectie cu ele si aveam peste tot in camera numai cutii de toate culorile si de toate marcile, ma gandeam atunci probabil ca o sa le pastrez etern.
Imi aduc aminte si de stilul de imbracat, eram disperata sa am haine mai deosebite, nu de serie, si o inebuneam pe maica-mea sa-mi dea bani sa-mi iau lucruri de la Fondul Plastic sau sa ma ajute sa-mi croiesc cate ceva singura cu tipare pe care le gaseam in revistele Burda.
Eram inebunita si dupa blugii elastici sau cei care avea multe fermoare, cusaturi sau capse, cu cat mai multe cu atat mai frumosi mi se pareau. Daca puneam mana pe vreo hainuta sau vreun pantofior din strainatate eram cea mai fericita. Imi mai aduc aminte cat de disperata eram dupa incaltamintea straina si ca odata ma potrivisem in oras cand adusesera la magazinul Eva de pe Magheru pantofi balerini din Italia. De disperare mi-am luat 3 perechi de diverse culori, verzi, galbeni si portocalii. Cu stupoare am constat peste ani ca pe cei galbeni nu am apucat sa-i port, caci moda lor a trecut repede (erau din aceia cu varful foarte ascutit si toculet la fel de ascutit, dar mic, de 2-3 cm).
Imi aduc aminte de primul video care l-am avut, l-am primit de la un unchi de al meu din Germania si cum a fost prima caseta pe care am vazut-o la televizorul nostru alb negru cu geam colorat amplasat in fata ecranului. Ceea ce ma face sa-mi aduc aminte de prima caseta vizionata este faptul ca am vazut-o fara sonor. Nu era tras in banda video-ul si nu am avut rabdare pana se rezolva problema, asa ca am preferat sa vad filmele, asa pe muteste. Nu-mi mai aduc aminte ce film era si nici ce am inteles din ele, dar eram tare mandra ca vad un film la video si stiu ca mi-am invitat si o prietena buna sa urmarim impreuna imaginile, iar pentru ca linistea sa nu fie prea apasatoare, am dat usor drumul la radio sa auzim totusi ceva si nu musca. Culmea este ca intelegeam ceva din filmele alea…
Nu stiu de ce, dar consider ca generatiile nascute in anii ’60 – ’70 – ’80 au trecut prin atatea transformari, caci tehnologia a evoluat fulger in ultimii ani. Am trecut de la fara telefon, la comunicarea prin pagere, apoi la telefoanele grele si mari ca o caramida, iar acum avem telefoane precum cartile de credit… Ca tot veni vorba de carti de credit, pe vremurile de mult trecute nu stiu sa fi existat decat carnetele acelea cenusii de la CEC.
Am trecut de la cele 10 minute zilnice de desene animate de la ora 19, cu Mihaela, Pic si Poc, Mieunel si Balanel, la desene animate color dintre cele mai variate si cu programe Tv dedicate, deci pe care poti sta non-stop, cat iti pofteste inima.
Sunt din generatia care a trecut de la muzica ascultata la pick-up, pe placi, la casete imprimate cu muzica de la radio (vai ce ma m-ai chinuiam sa inregistrez o melodie si apoi sa fac o caseta cap coada cu melodiile preferate), la CD-urile din ziua de azi. Despre muzica ascultata atunci nu-mi aduc prea mult aminte, doar ca imi placea Ace of Base, Michael Jackson, Beatles, George Michael sau Wham.
Imi placea sa merg la bairamuri, asa spuneam la chefuri si le savuram la maxim, caci aveam ora fixa la care trebuia sa fiu prezenta acasa, daca mai vroiam sa merg si la urmatorul chef si cum vroiam, eram ascultatoare.
La gradinita nu-mi aduc prea bine aminte ce faceam, doar ca ne jucam foarte mult si ca vizionam povesti cu desene animate la retroproiector (acele mici casete cu imagini care se proiectau pe rand pe perete si care aveau cate un text scris ce ajuta la construirii povestii). Mai invatam si cate o poezie, dar in romana, nu cum se invata astazi in engleza sau vreo alta limba straina.
Imi aduc aminte de oracolele pe care le aveam si cum ni le dadeam de la unii la altii sa scriem in ele si cum imi doream cu ardoare ca un anumit baiat sa scrie in el ceva ce as fi dorit sa aud. Imi aduc aminte si de panglicele acelea colorate de la terminarea scolii, pe care la fel fiecare iti scriau prietenii cate ceva scurt si frumos… sau mai putin frumos…
Imi aduc aminte de filmele preferate, de la Prietenul meu elefantul, Linia maritima Oneil (sau parca asa ceva… recunosc ca am cam uitat cum se numea) si pana la Dallas si Bevery Hills. Asteptam cu disperare sambata seara sa urmaresc Telenciclopedia, iar in restul timpului vedeam multe programe bulgaresti, ajunsesem chiar sa stiu sa citesc in limba lor.
Imi aduc aminte si de primele reclame publicitare pe care le vedeam la televizor, vai le adoram, ma uitam cu atata placere la ele si uite unde am ajuns acum, sa schimb programul sau sa fac altceva cand acestea incep sa ruleze.
Imi mai aduc aminte si de bananele verzi invelite in hartie de ziar de pe sifonier unde erau puse la copt si pe care le vizitam din ora in ora in speranta ca se vor fi copt sa pot sa le mananc. Imi spuneam ca atunci cand o sa am posibilitatea o sa mananc numai banane pana o sa ma satur si nu a fost chiar asa atunci cand acestea au fost mai pe toate drumurile.
Imi aduc aminte si de rolele pe care le aveam, acelea cu cate 4 roti, pe care mie tatal meu mi le schimbase cu rulmenti pentru a aluneca mai usor si de care eram tare mandra.
Imi aduc aminte si de ratia de zahar si ulei si de faptul ca pe atunci cafeaua se cumpara proaspat rasnita, ma duceam sa iau cate 50 sau 100 g de cafea care se rasnea la tejgea la acele aparate mari care faceau un zgomot asurzitor.
Mai sunt mult care acum imi scapa, dar este uimitor cat de multe s-au schimbat si cat de mult au evoluat atatea lucruri. Este uimitor la ce transformari am fost martora. Mi se pare un lucru foarte bun ca am prins aceste transformari, caci altfel le simt acum… sau cel putin cred ca el simt diferit fata de cei care sunt din generatiile anilor ’90 – 2000.
Cum pot incheia, doar spunand… nostalgii, nostalgii, nostalgii… :)
marți
Amintiri din copilarie – Amintiri din trecut pentru nostalgici si romantici
